Acasă » Stiri » Proiecte Finalizate sau in Curs de Finalizare – Mai 2019

Proiecte Finalizate sau in Curs de Finalizare – Mai 2019

Cu permisiunea dumneavoastră, vin iarași să vă prezint, pentru cei care nu sunt informați sau pentru cei care au uitat unele din proiectele finalizate, proiectele aflate în execuție precum și proiecte aflate în lucru, după cum urmează:
– extindere cu două săli de clasă și reabilitare Scoala Ruși ( proiect finalizat în 2019 cu finanțare din bugetul local);
– construirea unei școli în satul Ulmi (proiect finalizat în 2019, se fac dotările necesare pentru buna desfășurare a procesului de învățământ);
– construcția unei școli în satul Tansa (aproape de finalizare, se fac ultimile retușuri cu dare în folosință imediată, finanțare de la bugetul local);
– s-au început lucrările la Campusul Școlar Belcești – investiție unică la nivel național, în valoare de 3,5 milioane de euro;
– se lucrează la extinderea canalizării în comună cu 12,5 km, finanțare prin PNDL;
– a fost reabilitată clădirea din centrul comunei aflată într-o stare avansată de degradare cu accesare fonduri europene;
– au fost asfaltati 6 km de drum extravilan Satu Nou prin accesare fonduri europene;
– au fost reabilitate prin covor asfaltic tronsoanele de drum comunal Satu Nou spre Munteni 2 km și Tansa- Lilteni- Ulmi 6 km cu finanțare de la bugetul local;
– au fost pietruite drumuri sătești în toată comuna;
– a fost reabilitat drumul județean Belcesti-Hodora 6 km;
– iluminatul stradal a fost modernizat pe anumite tronsoane urmând a fi finalizat în toată comuna;
– finalizarea aducțiunii cu apă în satul Ulmi și Liteni;
– s-au început lucrările la gupurile sanitare în școlile din comună cu finanțare PNDL;
– s-a schimbat acoperișul la Școala Munteni + centrală termică;
– s-a schimbat acoperișul la dispensarul din Belcesti urmând reabilitarea exterioară și interioară;
În perioada imediată vor începe lucrările la următoarele obiective:
– alimentare apa Timisesti;
– amenajarea și modernizarea unei hale la standard European, pentru produsele agroalimentare cu accesare fonduri europene;
– construcția unei gradinite în centrul comunei în colaborare cu un ONG;
– construirea unei grădinițe în satul Liteni prin Ministerul Invațământului;
– asfaltarea a 6 km de drum comunal Gara- Văleni- Rusi – Munteni cu accesare fonduri europene;
– asfaltarea în fiecare sat a drumurilor principale cu finanțare din bugetul local;
Sunt în lucru proiecte cum ar fi:
– amenajarea unui cimitir pentru satele Rusi, Ciorani, Văleni;
– obținerea finanțării pentru serviciul public de gaz metan;
– demersuri pentru obținerea finanțării unui stadion și a unei Case de Cultură;
– extinderea rețelei electrice prin modificare PUG cu schimbare din extravilan în intravilan;
– repararea și întreținerea drumurilor comunale afectate la ieșirea din iarnă și de ploile din ultima perioadă;
– extindere alimentare cu apa Rusi ;
Ce mă afectează cel mai mult, (centrul comunei))sunt drumurile județene care traversează Belceștiul și pentru care nu pot interveni cu fonduri de la bugetul local. Există în acest sens un proiect cu finanțare europeană realizat în colaborare cu Consiliul Județean care va traversa și comuna Belcești. Asteptăm ca lucrările să înceapă cât mai urgent. La fel și drumul județean Spinoasa- Belcești început încă din toamnă, pentru reabilitare de către Consiliul Județean.
Și nu în ultimul rând, mă implic în mod continuu în abordarea și soluționarea cu multă seriozitate a problemelor cu care se confruntă cetățenii.
Dragi belceșteni, haideți să fim împreună pentru binele localității!

Cu respect, Constantin CIOBANIȚĂ.










Lasă un comentariu

Modificare Dimensiune Font