Home » Biserici din comuna » Parohia Satu Nou a găzduit conferinţa preoţilor din Protopopiatul Hârlău

Parohia Satu Nou a găzduit conferinţa preoţilor din Protopopiatul Hârlău

În parohia Satu Nou a avut loc, ieri, întrunirea preoţilor din Protopopiatul Hârlău, prezidată de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Şedinţa preoţilor a fost precedată de slujba Sfintei Liturghii în Biserica “Sf. Ier. Nicolae”.

Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit ieri Sfânta Liturghie la Biserica “Sf. Ier. Nicolae” a parohiei Satu Nou. La această slujbă au participat numeroşi credincioşi care l-au întâmpinat pe Arhipăstorul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei de dimineaţă în faţa lăcaşului de cult în care se roagă în duminici şi sărbători. Răspunsurile la strană au fost date de Corul “Sf. Ier. Nicolae” al parohiei Satu Nou, dirijat de tânărul teolog Andrei Florariu. La finalul slujbei, IPS Teofan a rostit un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţia Evangheliei citite în cadrul Sfintei Liturghii. “În pericopa evanghelică citită în această zi se foloseşte de trei ori cuvântul judecată. Acesta este legat de Învierea lui Hristos şi de învierea noastră. Cu toţii vom fi judecaţi după faptele noastre. Cel care păcătuieşte are posibilitatea pocăinţei, a mărturisirii şi a suferinţei. Suferinţa, lacrima şi încercarea, aşezate sub semnul mărturisirii şi al pocăinţei, fac deja judecata pentru cel care a greşit în această viaţă”, a explicat Părintele Mitropolit Teofan, care a subliniat faptul că preoţii şi credincioşii sunt chemaţi de Biserică să fie “trăitori, apărători şi mărturisitori ai Evangheliei”.

A urmat cuvântul părintelui paroh Vasile Florariu care a considerat prezenţa Părintelui Mitropolit ca o binecuvântare şi încununare a tuturor eforturilor pe care credincioşii le-au depus în ultimii ani. În acelaşi timp, părintele paroh a mai apreciat ajutorul pe care l-a primit de-a lungul timpului de la enoriaşi şi a mulţumit Înalt Preasfinţitului Teofan pentru că a venit a doua oară în parohia Satu Nou. Părintele Nicolae Crăciun, protopop al Protopopiatului Hârlău, a remarcat beneficiul faptului că întrunirea preoţilor din această primăvară are loc în parohia Satu Nou. “Astfel, preoţii au ce învăţa de la pr. paroh Vasile Florariu, de la jertfelnica preoteasă Varvara, de la cei şapte copii, precum şi de la enoriaşii acestei parohii”, a spus pr. protopop. În casa de prăznuire a parohiei Satu Nou a avut loc apoi conferinţa cu titlul “Preotul şi enoriaşii săi, apărători şi mărturisitori ai dreptei credinţe”, susţinută de pr. Florin-Aurel Călugăru de la parohia Iazu Nou. După conferinţă, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan a oferit sfântul antimis bisericilor din parohiile Tansa, Ulmi şi Liteni ale Protopopiatului Hârlău.

“Cine iubeşte pe preot iubeşte şi Biserica şi pe Dumnezeu”

Construcţia Bisericii “Sf. Ier. Nicolae” din parohia Satu Nou a început în anul 1933, dar, din cauza celui de-al Doilea Război Mondial, a fost finalizată abia în 1953 şi târnosită în 1955. După 1989, de când este paroh la Satu Nou pr. Vasile Florariu, au fost efectuate mai multe lucrări de reconsolidare, iar în anul 1996 a fost resfinţită de către PF Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. De asemenea, s-a ridicat casa parohială şi a fost amenajat gardul împrejmuitor. În fiecare an, preoţii din comuna Belceşti oficiază mai multe slujbe misionare mai ales în zilele în care sunt prăznuiţi sfinţi cu cruce neagră. Credincioşii au evlavie în special la Sf. Haralambie, Sf. Spiridon sau Sf. M. Mc. Mina, iar atunci când sunt pomeniţi de Biserică, preoţii slujesc Taina Sfântului Maslu, precum şi slujba Acatistului acestor sfinţi. “M-am bucurat pentru că am găsit înţelegere din partea credincioşilor, fiind sprijinit în toate acţiunile. Chiar dacă ne-am axat mai mult pe partea gospodărească, oamenii şi-au dovedit credinţa lor. Din credinţă şi dragoste faţă de Dumnezeu enoriaşii au putut să-şi aducă aportul pentru construirea casei de prăznuire. Cine iubeşte pe preot iubeşte şi Biserica şi pe Dumnezeu. Biserica a fost dotată cu o încălzire centrală ultramodernă pe sub pardoseală. Pentru noi aceasta este de un real avantaj”, a mai declarat pr. paroh.

▲ Casa praznicală a Bisericii “Sfântul Nicolae”

În ultimii doi ani, în curtea Bisericii “Sf. Ier. Nicolae” s-a construit şi o casă de prăznuire. Lucrările au mers mai greu pentru că pr. Vasile Florariu a coordonat şantierele pentru bisericile parohiilor Hodora şi Rediu, unde în prezent slujesc ca preoţi parohi doi dintre fiii părintelui paroh. Clădirea casei de prăznuire cuprinde sala de mese, camera oficială, cameră pentru activităţile cu tinerii şi copiii, o magazie şi o bucătărie dotată cu cele necesare. Fondurile au provenit în special de la credincioşi şi de la autorităţile locale. “Când ne-am apucat de casa de prăznuire ne-am bucurat de îndrumările Preasfinţitului Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, care ne-a dat anumite sugestii. Sfaturile Preasfinţiei Sale au fost bine-venite şi iată că astăzi (n.r. – ieri) am putut găzdui conferinţa preoţilor din Protopopiatul Hârlău”, a declarat pr. paroh Vasile Florariu.

sursa: ZiarulLumina.ro

 


Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *